REVIEW – Panasonic SC-UA3, sistemul audio cu iz de casetofon clasic
Dacă n-ai avut un boombox când casetofoanele erau la modă, poți să-ți iei un Panasonic SC-UA3 și să te bucuri de design și de sunet.
Am prins vremurile casetofoanelor și, dacă mă chinui puțin, s-ar putea să găsesc acasă cel puțin o cutie de pantofi plină cu casete din epoca de aur. N-am prins și vremurile în care mergeai cu casetofonul pe umăr, dar aș putea să mă plimb cu o variantă modernă a boombox-ului, cel puțin de efect.
Vorbesc despre casetofoane pentru că asta e impresia pe care mi-a făcut-o Panasonic SC-UA3 la prima vedere. Seamănă cu un casetofon retro, doar că nu e la fel de portabil ca sursa de inspirație. Nu din cauza greutății, care nu e prea mare, ci din cauza cablului de alimentare – sistemul se conectează la priză pentru a funcționa; aș fi fost cu adevărat impresionat de prezența unui acumulator sau chiar a unor baterii de tip D, de care mai aveau casetofoanele vechi.
N-a fost să fie, dar și dacă ții sistemul Panasonic SC-UA3 în sufragerie, conectat la priză, tot poți să pui de o petrecere bună. Am mai testat boxe puternice, bune pentru o cameră, dar modelul actual de la Panasonic reușește să te ducă în altă cameră dacă încerci să duci volumul la maximum. Ai 50 de trepte de volum, în afară de cele ale dispozitivului conectat, cum ar fi telefonul, așa că muzica poate să ajungă la un volum suficient cât să-ți bată poliția la ușa. În cazul ăsta, depinde dacă auzi când îți bate cineva la ușă.
Într-adevăr, sistemul e destul de puternic și nu-ți recomand să-l duci la volum maxim, dincolo de a-ți satisface curiozitatea care m-a măcinat și pe mine: cât poate să fie de tare? În termeni ceva mai tehnici, puterea combinată pe care o are sistemul este de 300 W, mai mult decât reușesc să ofere alte sisteme dedicate. Calitatea audio e foarte bună, iar sunetele sunt redate destul de plăcut, chiar și la volume ridicate. La maximum sunetul se va distorsiona, firește, dar mai mult te va deranja volumul. Dacă doar dai muzica tare, n-o să ai probleme cu distorsiuni, nici pe înalte și nici pe joase. De data asta, ai parte de joase mai plăcute, care nu îți zguduie podeaua și pieptul. Sunetul este asigurat de două woofer-e de câte 13 centimetri fiecare și de patru tweeter-e, fiecare cu diametrul de 4 centimetri.
Să cânte muzica, dar de unde? Din destul de multe surse, așa că sigur vei găsi una potrivită pentru sistemul audio. Cea mai la îndemână, pe care am folosit-o și cel mai mult, e conexiunea Bluetooth. Am legat rapid boxa atât la laptop, cât și la telefon, fără probleme. Dacă n-ai muzică pe telefon, poate ai pe stick, iar dacă e și MP3, e și mai bine. Poți folosi un stick USB ca sursă audio, cu ajutorul portului din față. Lângă acest conector vei vedea și ceea ce seamănă cu o ușiță pentru un CD-ROM. Nu știu cât de inspirată e adăugarea unei asemenea funcții pe sistem, dar cine știe, poate unii sunt mai de modă semi-veche și au încă muzica sortată pe colecții trase pe CD-uri.
Butoanele din față sunt destul de intuitive și nu necesită o prezentare foarte detaliată. Ai acces la selectarea sursei de pe butonul din stânga, poți schimba volumul de pe cel din mijloc și poți controla piesele cu cel din dreapta. Cele trei butoane mari sunt încadrate de alte două mai mici, unul de pornire și unul de scoatere a CD-urilor. În spate ai conectorul de alimentare, dar și conectori D-IN, Aux (de tip RCA), antenă FM și microfoane. Din păcate, nu ai și un conector jack de 3,5 mm, care ar fi fost destul de util.
Panasonic SC-UA3 vine și cu o mică telecomandă, pe care am studiat-o puțin, dar care n-a fost foarte utilă pentru control, având în vedere că aveam totul la îndemână pe telefon sau pe laptop. Pentru alte surse, cum ar fi cea de radio, însă, telecomanda ar putea fi destul de utilă.
Per total, Panasonic SC-UA3 e un sistem audio pe care te poți baza dacă vrei ceva bun pentru acasă: calitatea audio nu lasă de dorit și nu te poți plânge nici de varietatea surselor audio pe care le poți folosi. Pe de altă parte, vei simți uneori lipsa unui acumulator pentru sistemul audio și ar trebui să fii atent când ștergi boxa de urme; suprafața lucioasă din zona butoanelor e predispusă la zgârieturi. Dacă nu-ți pasă de urme, atunci totul e ok.